Plakate

1995_Plakat 1 Doppel-CD Octave

Rockul este o forma foarte pozitiva de manifestare, un cantec pornit din inima, un izvor continuu de energie care ii face pe toti sa vibreze pe aceeasi frecventa, care le umple inimile de incredere in fortele proprii, in dreptate, in adevar, in dragoste. Nu sunt departe de noi acei ani de glorie ai Rockului, anii '70, cand o intreaga generatie sub simbolul acestei muzici, cauta sa schimbe lumea cu flori si cu celebrul dicton "Make love not war". Ei sunt acei carora noi cei de azi trebuie sa le dovedim ca truda lor nu a fost in zadar, ca "nu au fost singurii visatori" asa cum afirma John Lennon in "Imagine". Pentru el, pentru cuvintele din acest cantec, in numele celor care au crezut in aceste cuvinte trebuie pastrat neintinat mesajul acestei muzici, filonul ei de aur. Iar cei de azi trebuie sa daruiasca la randul lor celor ce vin. Poate ca ei vor fi mai norocosi si nu vor avea parte de razboaie, poluare, rasism, ura. Rock-ul, una dintre singurele mosteniri bune care li se poate lasa, ii va ajuta cu siguranta sa scape de aceste himere.

Octavian Teodorescu - OCTAVE


1995_Plakat 2 Octave Doppel-CD 

Rockul reprezinta pentru mine ceva mai mult decat un sentiment. Intreaga mea existenta se confunda cu aceasta muzica. Ma regasesc din ce in ce mai mult in fiecare riff de chitara, in fiecare bataie de toba, in fiecare vers al muzicii rock. Nu ma vad niciodata altfel decat cu pletele in vant, in legendarii blue jeans, respirand suta la suta Rock pentru eternitate. Rock-ul este oxigenul care-mi prieste, este lumina care imi tine spiritul treaz si in contact permanent cu oamenii, este flacara viselor mele cele mai indraznete. Cred in muzica Rock si in minunile pe care ea le poate face mai mult decat in orice. Ma consider cel mai mare indragostit de muzica Rock. Din aceasta dragoste a luat nastere acest disc.

Octavian Teodorescu - OCTAVE 


1997_Plakat McDonalds Aktion

Un star al scenei rock - Octave te asteapta in culisele McDonald's Romana. Vino si tu: vei avea o surpriza !

I se spunea Visatorul. Are 34 de ani, 4 albume aparute in ultimul "cincinal", canta la orice si se calauzeste in viata dupa conceptul "Motoare, Femei, Computere".

Desi pasiunea sa declarata este rockul, Octavian Teodorescu nu s-a limitat la simpla ipostaza de chitarist rock (plete, bere, dezmat), crezand cu ardoare ca lumea e plina de instrumentisti buni, dar duce mare lipsa de muzicieni completi.

Astfel incat si-a adunat jucariile (instrumente, studio, calculatoare) si-a pus mintea si sufletul la contributie si a dat nastere unui concept muzical cu totul nou pe plaiurile noastre - OCTAVE: o fuziune intre rock, muzica simfonica si muzica electronica.

Primul album rezultat din aceasta combinatie s-a numit "Secretul Piramidelor" (LP - 1992) si a constituit o intrare in forta pe piata muzicii romanesti si un argument care i-a atras lui Octav zeci de mii de fani in toata tara.

Au urmat alte doua discuri: "La portile iubirii" (LP - 1993) si "Dulce Libertate (LP - 1994), legate de primul printr-o conceptie unitara si printr-un erou central in spatele caruia il zarim intotdeauna pe Octav. Idealist, generos, ambitios, perfectionist, micul Prometeu care anima albumele semntate Octave incearca acelasi lucru in muzica si in viata: sa aduca oamenilor bucurie, frumusete si adevar.

Cel mai recent material discografic poarta titlul "I Se Spunea Visatorul". In premiera, Octav a renuntat definitiv la chitari, lucrand intregul CD pe calculator. Si visul Visatorului s-a concretizat intr-un disc de o caliatate muzicala si tehnica ireprosabila.

Incadrat de cele doua show-uri Ronald McDonald, Octavian Teodorescu va asteapta la Restaurantul McDonald's Romana.






















Plakat Veröffentlichung Man Nannte Ihn Den Träumer 1996





























Plakat Popcorn Zeitschrift 1995 
 



Plakat Salut Zeitschrift 1995




























Plakat Azi Zeitung 1992




Plakat Cotidianul Zeitung 1994

Plakat Cotidianul Zeitung 1995

Plakat Cotidianul Zeitung 1996

Plakat Promotion Free Music Online Projekt 1999

Prospekt Promotion Free Music Online Projekt 1999




























Octave Plädoyer für Multimedia CD-ROM & Prospekt Plakat  Projekt Free Music Online 1999

Octavian Teodorescu, cunoscut de iubitorii de muzica din Romania sub pseudonimul artistic OCTAVE, prezinta urmatorul eveniment: lansarea CD-ROM-ului "www.octave.ro - Free music online" ce contine:
- materialul muzical de pe cele patru albume ale sale: "Secretul Piramidelor" (1992), "La Portile Iubirii" (1993), "Dulce Libertate" (1994), "I se spunea Visatorul" (1996)
precum si selectiuni din "Singurul" (Album in curs de aparitie) adica 32 de piese totalizand 160 de minute de muzica in format MP3.
- videoclipuri in format MPEG1.
- sute de fotografii din videoclipurile artistului si de la evenimentele din cariera sa
- date biografice, story-urile albumelor, scenariile literare ale videoclipurilor, scenariu de film, conceptii filosofice proprii despre muzica si arta in general, toate acestea in cinci variante lingvistice: romana, engleza, franceza, italiana, germana.
- selectiuni din presa scrisa despre Octave in perioada 1991-1998 (cronici, interviuri etc)

OCTAVE practica o muzica instrumentala pe care el o denumeste "Electronic Symphonic Rock Music". Mai multe date despre cine este si ce stie sa faca OCTAVE puteti afla vizitind pagina lui de web din Internet la adresa: http://www.octave.ro. Aceasta va fi o adresa familiara tuturor celor care vor sa fie la curent cu noutatile Octave.Aici veti gasi, pentru inceput, in fiecare luna, muzica noua precum si informatii la zi despre activitatea artistului.

OCTAVE vrea sa puncteze prin acest CD-ROM intentia de a renunta partial la formele clasice de mediatizare a muzicii: Radio, TV, Presa scrisa, Casete audio, CD-uri, scopul final fiind mutarea sa totala in MULTIMEDIA. De acum inainte OCTAVE nu va mai fi de gasit decat in Internet. Strategia urmareste mutarea auditoriului catre acest domeniu de mediatizare specific acestui sfarsit de mileniu care dupa estimarile specialistilor in maximum doi ani va depasi ca audienta mijloacele clasice. Socul informational este atat de mare si lucrurile se petrec atat de repede incat nu toti au devenit constienti de faptul ca la ora actuala un calculator cu performante tehnice la zi a ajuns mai ieftin decat un televizor. Diferenta este ca pe un computer poti sa faci mult mai multe lucruri. Fisierele video si audio la "high-quality" pe Internet sunt o realitate iar progresele in domeniu apar de la luna la luna. Este clar ca in curand vom putea viziona pe Internet orice televiziune din orice colt al lumii, putem asculta orice radio de oriunde, putem citi orice revista sau ziar de oriunde. Cele trei medii clasice de circulatie a informatiei vor fuziona intr-una singura mult mai complexa: MULTIMEDIA.

Este un domeniu nou care acum se naste si a carui forma finala o vom putea defini destul de clar in urmatorii ani. Spre a intelege mai sugestiv fenomenul Multimedia sa extrapolam putin lucrurile in domeniul artistic. Imaginati-va spre exemplu ca nu veti mai putea intr-un viitor destul de apropiat sa ascultati muzica fara sa vedeti niste imagini si fara sa cititi un text, toate cele trei avand ca punct de pornire un concept comun si fiind intr-o stransa interdependenta. Este ca si cum ai fi in acelasi timp muzician, pictor si poet, un fel de Leonardo DaVinci. Evident, nu oricine poate fi Leonardo DaVinci, dar pot exista grupuri de artisti care din punct de vedere creativ sa intre in rezonanta si sa produca o astfel de simbioza.

Ideea principala este ca fenomenul este de mare viitor si foarte complex. Spre exemplu: daca doresti sa stii continutul unei reviste, esti in casa si accesezi pagina de web pe Internet poate nu vrei sa te uiti in ecranul computerului s-o citesti. Atunci poti da drumul la sunet si o auzi citita. Doresti sa vezi niste poze, te uiti in monitor si poti sa vezi chiar mai mult: imagini in miscare unde poti interveni oricand, relua anumite pasaje sau sari anumite pasaje. Nu se va mai intampla ca in fata televizorului cand esti nevoit sa urmaresti la o anumita ora fixa stirile. Poti avea acces la ele cand doresti si de cate ori vrei. Poti sa studiezi chiar si arhiva anumitor evenimente precedente cu mare precizie. Pentru cei care vor sa tina in mana o bucata de hartie in scopul informarii, nu au decat sa dea un "print" pe imprimanta si pot tipari informatiile sau imaginile respective in ce tiraj doresc (daca mai e nevoie de tiraje) pentru ca fiecare va putea face acelasi lucru la propriul terminal de Internet cu un efort minim.

Amintiti-va de impactul pe care l-a avut radioul asupra presei scrise, sau de impactul pe care l-a avut televiziunea asupra radioului si ziarelor. Cele trei forme coexista in continuare dar televiziunea domina net prin audienta. Multimedia, noul nascut dupa cum se vede le va cam inghiti pe celelalte trei pentru ca include toate avantajele celorlalte si cu multe plusuri care tin de posibilitatea de stocare cantitativa a informatiei. Toata aceasta pledoarie a fost facuta pentru a intelege mai bine care este motivatia "mutarii strategice" a lui OCTAVE.

In special pentru Romania, momentul actual este unic pentru a patrunde in marea fereastra catre lume care se cheama Internet-Multimedia. Intr-un viitor nu foarte indepartat si acela este cam peste doi ani (adica mult asteptatul si controversatul an 2000) va fi destul de greu sa mai patrunzi aici fara eforturi si investitii financiare foarte mari. Ganditi-va cata informatie exista in lume si cati vor dori s-o impuna, s-o faca cunoscuta. Va fi practic un paienjenis al informatiei in care multi isi vor prinde urechile. Cine nu intra acum, mai tarziu va fi foarte greu sau daca nu imposibil sa penetrezi oceanul urias care se cheama Multimedia. Multi vor spune: "Bine, dar in Romania mai dureaza". Amintiti-va ca nici macar doi ani nu s-au implinit de cand aici a aparut telefonia mobila digitala GSM. Era greu de crezut ca acum in 1999 cu totii vor deveni atat de dependenti de el si ca va deveni accesibil multora. Luati acest exemplu ! A fost de ajuns o singura cuplare la satelit ca toti sa beneficieze de avantajele GSM-ului. Asta se intampla si se va intampla si cu Internet-Multimedia. Este de fapt urmatorul pas. Ne vom putea vedea si auzi cu oricine in timp real platind taxa de convorbire locala. Internet-Multimedia tinde sa inglobeze si domeniul telecomunicatiilor. O astfel de societate devine foarte dinamica. Lucrurile se vor succeda cu o repeziciune fantastica. Cei care nu pot tine pasul sau au o atitudine sceptica, conservatorista nu prea isi vor mai gasi locul aici.

Fenomenul Multimedia are marea calitate de a fi interactiv. Daca pana acum manipularea opiniei publice era posibila datorita barierei pe care o impunea sticla televizorului ("Cu televizoru' ati mintit poporul"), acum nu numai cei din spatele sticlei vor putea da tonul. Fiecare va putea replica la ce aude si vede. Va putea avea acces direct la orice sursa de informatie pentru a o verifica. Fiecare va putea daca doreste (ca sa fim mai plastici) sa aiba propria televiziune, propriul radio, propriul ziar. Cei care au ceva de spus nu mai depind strict de un anume canal de circulatie al informatiei. Cei care se vor ocupa in continuare cu mediatizarea informatiei pe noile canale isi vor asuma riscul pentru orice non-adevar. Publicul receptor poate fi acum mult mai selectiv. Isi alege doar ce-i trebuie, cat ii trebuie si in mod special isi alege ce-i place. Apare clar o noua scara a valorilor. Pornesc de aici modificari profunde ale caracterelor umane. Cei care nu sunt firi deschise, care nu opteaza pentru dialog se vor autoizola de la sine, nu se vor putea adapta climatului social nou dominat de imperativele comunicarii.

Vor spune multi: "Bine dar ce-i asta, e sfarsitul lumii ?" Da, intradevar se apropie anul 2000 si este un sfarsit: sfarsitul unei mentalitati inguste, aceea a non-comunicarii. Ganditi-va numai cate granite impuse de asezarea geografica, limba, cultura, religie, sistem politic vor fi depasite prin sfarsitul acestei mentalitati. Ideea spre care se tinde este de "Sat Universal", de "No Frontiers". Imaginati-va cum va arata comertul si economia de piata pentru niste indivizi atat de bine informati despre toate preturile. Cat de mare va fi concurenta pentru raportul pret/calitate. Acum e momentul propice pentru a te face cunoscut aici si a intra in concurenta. Cei care vor lua startul inaintea ta vor fi maine departe si greu de ajuns din urma. Deci, conectati-va in retea !

Toate acestea au fost afirmate de Octavian Teodorescu alias OCTAVE, in anul de gratie 1998. Am Zis !